miercuri, 18 aprilie 2012

Priveşte liniştit minunile lui Dumnezeu.


         Minunea este emblema creştinismului. Reţin definiţia emblemei din Liceul Comercial ca fiind semnul distinctiv prin care o  firmă se deosebeşte de altă firmă.
          Cei care au scos minunea în afara legii lui Dumnezeu au o altă firmă, deoarece nu au ajuns la locul din Iov 37-16 care ne spune că ne trebuie linişte pentru a vedea minunile lui Dumnezeu, şi dacă nu ai trăit minunea convertiri, nu ai cum să înţelegi restul minunilor.
          Eu privesc liniştit din locuinţa Mea, pe raza de soare şi pe aburul de rouă, se spune în Isaia 18, lucruri atât de banale pentru noi, dar atât de importante în sine.

vineri, 13 aprilie 2012

Viaţa ca o pradă de război. Ieremia 39-18.


            Eben Melec Etiopianul a primit din partea lui Dumnezeu prin proorocul Ieremia cea mai frumoasă făgăduinţă.
            Te voi scăpa şi nu vei cădea sub sabie ci viaţa îţi va fi prada ta de război pentru că ai avut încredere în Mine, zice Domnul
            Dacă existenţa noastră pe pământ este un permanent război singura adevărată pradă de război este viaţa.
            Cred că scriitorul nostru Marin Preda când a scris cartea sa Viaţa ca o pradă din acest verset a fost inspirat.

joi, 12 aprilie 2012

Merele de argint şi coşul de aur.

               Inima poate fi un coş de gunoi sau de aur după felul nostru de a fi. Dacă vom strânge Cuvântul ca să nu mai păcătuim, ea va fi un coşuleţ de aur, iar versetele Bibliei nişte mere de argint.
          Dacă însă vom reţine insultele şi vorbele oamenilor, imaginile indecente ale televizoarelor, atunci inima va fi un coş de gunoi cu mirosurile sale insuportabile.
          Toată poluarea interioară şi exterioară din această etapă finală a istoriei este cauza tuturor bolilor psihice.
          Păzeşte-ţi inima mai mult ca orice căci din ea ies izvoarele vieţii sau ale morţii, în funcţie de ce vrem noi să fie adică sau o ladă de gunoi ori un coşuleţ de aur, plină cu mere de argint.