Unul
din răspunsurile noastre la întrebarea ce mai faci este şi acesta: „mi se
bucură inima în Domnul!” deoarece: „bunătăţile Domnului nu s-au sfârşit şi
îndurările Lui nu au ajuns la capăt ci se înnoiesc în fiecare dimineaţă”.
Acum
câteva zile la masa de dimineaţă, masa mea de bază, mi-a venit în minte gândul
că acest verset pe care totdeauna l-am interpretat numai la figurat, trebuie
înţeles şi la propriu, deoarece toată hrana noastră tot ce mâncăm, face parte
din bunătăţile Domnului.
„El
ne întinde masa în faţa potrivnicilor noştri ne unge capul cu untdelemn şi
paharul nostru este plin de dă peste el”. La o conferinţă, indianul Cămălisen a
definit pe Domnul Isus prin două cuvinte latine Summum Bunum suma tuturor
bunătăţilor materiale şi spirituale.
Dincolo
de bucate trebuie să vedem pe Dăruitor, care face totul bun.
La
bunătăţile Sale noi trebuie să facem ceva, şi David în ps.116-12 pune această
întrebare: „Cum voi răsplăti Domnului, toate binefacerile Lui, voi înălţa
paharul recunoştinţei, al izbăvirilor”. E tot ce ni se cere şi tot ce putem
face.
Deşi
prima care îmbătrâneşte este recunoştinţa, vedem în Ps. 103 că ni se spune să
nu uităm nici una din binefacerile Domnului
