Se afișează postările cu eticheta iubire. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta iubire. Afișați toate postările

sâmbătă, 11 februarie 2012

Strigătul înţelepciunii

„ Cine mă urăşte pe mine iubeşte moartea”.
            Prin numai 7 cuvinte, Biblia pune în antiteză cele două mari principii ale vieţii, fără echivoc, şi anume ura şi iubirea. Nimeni, dacă oamenii ar fi întrebaţi, nu ar declara că urăşte înţelepciunea.
            Oamenii în raport cu înţelepciunea consideră că simplul fapt că nu urăşti înseamnă iubire, dar nu este aşa, lipsa urii, e doar atât. Iubirea înseamnă antrenarea întregii noastre fiinţe „adică din toată inima, din tot sufletul, cu tot cugetul şi cu toată puterea”.
            Strigătul înţelepciunii, este strigătul Domnului Isus, către o lume care deşi este iubită, nu vrea să răspundă iubirii Sale.
            Pasivitatea  lumii la strigătul înţelepciunii,   înaintea lui Dumnezeu este egală cu ura, chiar dacă ura este nedeclarată. În Matei25 Domnul vorbeşte despre vinovăţia pasivităţii, atunci când cei de la stânga vor întreba: „Doamne când te-am văzut noi flămând călător, dezbrăcat, bolnav”….iar Dânsul a precizat  „ori de câte ori nu a-ţi făcut aceste lucruri celor mai neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie nu Mi le-aţi făcut”.
            Ura ce caracterizează această lume a războaielor, este cea mai elocventă probă a urii împotriva înţelepciunii, şi implicit a faptului că oamenii iubesc moartea.

luni, 30 ianuarie 2012

A iubi înseamnă a dărui Ioan 3-16.

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea încât a dat pe singurul Său Fiu” Ioan 3-16.

            Trăim într-o lume unde toate valorile au fost inversate. Ce tânăr sau tânără iubeşte cu gândul dăruirii, iubirea nu are decât un singur sens sau sens unic şi anume acela de a primi. Cine poate spune că iubeşte banii pentru a avea ce să dea? Toţi cei care îi iubesc, îi iubesc pentru a-i primi şi povestea iubirii este mare, dar cu un singur scop: acela de a primi.

            Ap. Pavel spune în faptele Apostolilor cap. 20 cuvintele Domnului Isus că: „este mai ferice să dai decât să primeşti” legând astfel fericirea de dăruire.

            De aceea lumea este nefericită deoarece a căutat fericirea nu în a dărui ci în a primi, contrar principiilor Biblice.

            Ce este foarte grav este faptul că această inversare a valorilor nu este percepută nici chiar de cei credincioşi, aşa cum nu ştim datorită învârtirii pământului când suntem cu capul sus sau jos.

            Când Sadhu Sundar Sing a fost spânzurat într-un sat Hinduist cu capul în jos, a afirmat aceste cuvinte: „Nimic nu mă miră că sunt spânzurat cu capul în jos într-o lume în care toate lucrurile sunt pe dos”.

            Trebuie neapărat să distingem între a iubi în limbajul Agape, adică a dărui necondiţionat, şi egoistul Eros, care confundă iubirea cu plăcerea.