Sărutul astrelor. (Iov 31:27)

„Dacă le-am aruncat sărutări ducându-mi mâna la gură..”

Încă de pe timpul lui Iov, adică de peste 4000 de  ani, a

rămas până în zilele noastre obiceiul sărutului de la distanță prin ducerea mâini la gură.

Acum, când scriu aceste gânduri, pe un cer senin  „luna înaintează măreață” (Iov 31:27) oferind un spectacol grandios.

Pentru prima dată am văzut în Marea Adriatică, cu

ocazia unui botez Nou Testamental, efectul lunii asupra mărilor și oceanelor lumii, mareele apa trecând peste plaja unde mă aflam. Luna exercită însă o influență nu numai asupra apelor de pe Terra care reprezintă a treia parte din pământ, ci și asupra omului care are aceeași proprție de apă în corpul său, excitându-i pe unii la adorare (ca cei de pe timpul lui Iov), iar pe alții la așa zisa “iubire” din timpurile noastre.    

Tot ce a creat Dumnezeu este măreț, dar dincolo de

creație noi trebuie să-L vedem şi să-L adorăm pe Creator!

Însă, idolatria zilelor noastre a întrecut orice imaginație,

cei din vechime sărutau cel puțin ceva ceresc, dar acum oamenii sărută oase religve, cadavre şi bucăți de lemn, ridicând la rag de doctrină teologică așa numita Iconografie - tocmai idolatria. Bine a definit proorocul Osea pe acești oameni  când a spus: „Acestora le vorbesc ei și jertfind, oameni sărută viței”.