CONDENSAREA TIMPULUI și a evenimentelor.

„Din pricina celor aleși zilele acelea vor fi scurtate altfel nimeni n-ar scăpa„ Marcu 13-20.

Chiar dacă d.p.d.v. astronomic avem ziua tot de 24 ore, totuș toți vedem că timpul trece mai repede ca altădată.

Toate evenimentele din jurul nostru se derulează cu o viteză uluitoare. Timpul va fi condensat pentru a compensa mărimea durerilor, din timpurile finale ale istoriei. Dacă Domnul Isus ne spune că altfel nimeni nu ar scăpa, înseamnă  că pe lângă cei aleși se vor scurta și durerile celorlalți.

Se poate interpreta și că numărul zilelor multe de suferințe pe care pronia Divină le cere din cauza nenumăratelor păcate ale omenirii care ne îngrozesc chiar pe noi, dar pe Dumnezeu care nu poate vedea păcatul, să fie reduse, nu astronomic ci cantitativ. Recunoaștem că aceste cuvinte, ascund multe taine inaccesibile gândirii noastre limitate în care totul este în parte.

1 Crt. 13.9

Zădărnicirea planului lui Dumnezeu făcut pentru noi. (Luca 7:30)

„Fariseii și învățătorii legii au zădărnicit planul lui

Dumnezeu pentru ei, neprimind botezul lui Ioan” .

Planul lui Dumnezeu pentru noi, oamenii, este ca

niciunul  să nu piară, ci toți să fie mântuiți. Planul lui Dumnezeu constă în a da, deoarece este mai ferice să dai decât să să primești (Fapte 20:35).

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea încât a

dat pe singurul Său Fiu…” (Ioan 3:16)

Dumnezeu face ce este mai greu, iar noi adesea nu

facem ce este ușor - să primim. Fariseilor și învățătorilor legii, Dumnezeu nu le cerea altceva decât să primească ce li se dădea în dar.

Astăzi, uneori, botezul se plătește, dar Ioan boteza

gratuit și, cu toate acestea, oferta cerului era refuzată.

Domnul Isus se autodefinește la fântâna din Sihar ca

fiind „darul lui Dumnezeu”.  Din nefericire, mulți oameni ca și acei contemporani ai Domnului Isus, fac la fel și astăzi şi zădărnicesc planul lui Dumnezeu pentru ei, neprimind un cadou atât de valoros cum este mântuirea.

Ei trebuiau să primească botezul lui Ioan, noi trebuie

să-L primim pe Domnul Isus dar ceresc ca să împlinim planul lui Dumnezeu făcut pentru noi. Cel mai important lucru în viața noastră pe pământ este de a știi dacă tot ce gândim, vorbim sau facem este în concordanță cu programul lui Dumnezeu pentru noi.

Aceasta înseamnă ca înainte de toate, după convertire,

să cunoaștem la ce anume ne-a chemat Dumnezeu. Cei mai mulți preferă o funcție de publicitate. Am cunoscut persoane care vor neaparat să fie prooroci deoarece este foarte profitabil şi-mi amintesc cum de un astfel de proroc mincinos, de prin zona Sibiului, care a înşelat o familie din Chicago cerându-i 7000 de dolari sub pretextul că este chemat în lucrarea Domnului; acest proroc a primit banii de la această familie, apoi a venit în Pitești cu concubina lui pentru a-şi cumpăra o maşină (deoarece el nu avea permis de conducere, neștiind să citească), iar aceasta din urmă l-a dus înapoi acasă pentru ca în final să plece cu mașină cu tot, părăsindu-l.

Sânt unii care nu au nimic de spus, dar care aleargă la

amvon deși Solomon (în Eclesiastul 5:1) ne spune: „Păzește-ți piciorul când intri în Casa lui Dumnezeu și apropie-te mai bine să asculți decât să aduci jertfa nebunilor.”

În lucrarea lui Dumnezeu nu sunt șomeri și, indiferent

de calificarea sau studiile avute, fiecare dacă îşi știe chemarea va face totul spre slava Sa şi va da robilor Săi hrană la vremea potrivită. (Matei 24)

Țara desfătărilor. (Psalmul 106:24)

„Domnul să-ți fie desfătarea și El îți va da tot ce îți

dorește inima.” (Psalmul 37:4)

„...şi-i adăpi din şivoiul desfătărilor Tale.” (Psalmul

36:8)

„...desfătări veşnice la dreapta Ta.” (Psalmul 16:11)

Dicționarul enciclopedic al limbii române moderne explică acest cuvânt desfătare prin a-ți petrece timpul într-o mare mulțumire, bucurie, încântare.

Am avut fericirea să văd Israelul, țara celor 200 de clime, de la ghețurile vecinice ale Hermonului până la clima subtropicală a golfului Acaba, dealul florilor din Carmel sau oaza din En-Ghedi, Galileia care este o grădină a Domnului  sau Chibuțurile de pe malul apusean al Iordanului. Și acum, acolo, încă mai curge lapte și miere. Daniel o numește Țara cea Minunată, iar proorocul Ieremia o numește o podoabă a planetei.

Totdeauna oferta cerului pentru om a fost pe măsura Creatorului - desfătarea din Eden la Noul Ierusalim, însă totdeauna omul, începând cu Israelul, a nesocotit țara desfătărilor. Chiar în trecerea noastră grăbită spre Cer, prin Valea Beca sau Valea Plângerii, putem transforma această vale într-un loc al desfătărilor (Psalmul 84:6).

Dacă în intimitatea noastră nu avem o relație directă cu trezoreria desfătărilor vecinice religia noastră, oricât de impunătoare ar părea, nu are nici o valoare.

Nimeni „să nu gândească în inima lui rău”. (Zaharia 8:17)

Gândul nu poate fi decât bun sau rău şi precum este

gândul așa este şi fapta, iar Solomon spune că cine gândește rău se cheamă un om plin de răutate.

Cea mai mare suferință ne-o pricinuim noi, nu

vrăjmașii noștri deoarece orice gând rău mai întâi ne lovește pe noi și apoi pe cei împotriva cărora am gândit rău.

Dacă am realiza ce preț mare plătim pentru gândurile rele categoric le-am evita! Orice om care are gânduri rele are şi în trup o durere.

Cele mai multe suferințe pe care le avem în trup nu

pot fi tratate doar cu medicamente, ci şi cu dragoste. O doamnă nu știa de ce uneori o doare capul, nefiind vorba de răceală sau alte cauze,  însă mai târziu a descoperit că aceste dureri apăreau numai când vorbea sau se întâlnea cu soacra sa față de care totdeauna avea o aversiune.

Dacă pentru o serie de microbi există un medicament,

un antidot, pentru gândurile rele nici cele mai performante laboratoare nu au găsit o soluție, însă Biblia - care are răspunsuri pentru toate întrebările posibile - ne spune că toate gândurile noastre trebuie făcute roabe ascultătoare de Hristos.

Aburul de rouă. (Isaia 18:4)

  

       „Eu privesc liniștit din locuința Mea pe căldura arzătoare a luminii soarelui şi, pe aburul de rouă, în vipia secerișului”. (Isaia 18:4)

       S-a spus că Dumnezeu este un cerc cu centru pretutindeni și circonferința nicăieri.

Locuința Sa din care privește liniștit pe raza luminii  solare și pe aburul de rouă este pretutindeni, oriunde poate fi văzut de ochiul și auzit de urechea credinței.

„Voi fi ca roua pentru Israel”.

„Eu nu sânt mai mult decât roua din zori,

Ce raza de soare o transformă-n vapori,

Dar picurul mic de cristal străveziu

Reflectă un soare măreț, auriu”.

Meditând la rouă am compus strofa de mai sus în continuarea binecunoscutei cântări Eu nu sânt mai mult decât fulgul de nea.

Am călcat în picioare atâția stropi de rouă fără a mă gândi vreodată că, pe aburul lor liniștit, privește Dumnezeu.

„Cu podoabe sfinte, ca din sânul zorilor, vine tineretul Tău la Tine, ca roua”. (Psalmul 110:3)  

„Ce vă zic vouă, zic tuturor: Vegheaţi!” (Marcu 13:37)

Anul 2011 a început cu evenimente îngrozitoare din

care amintesc doar câteva.

Australia - un continent atractiv din toate punctele de

vedere (și am acolo prieteni atrași de bogăția financiară, de  frumusețea naturală unică pe glob), în continuare sub jurisdicție Britanică este acum cea mai devastată țară de pe glob - inundații catastrofale au produs victime omenești și pagube materiale de zeci de miliarde de dolari, ploaia continuă, iar oamenii sânt disperați.

În Chile, după devastatorul cutremur de anul trecut, în

fiecare zi țara este din nou clătinată.

În Argentina ploile au produs mari inundații cu masive

dislocări de pământ.

Astăzi (anul trecut n. a.), 14 ianuarie, la noi în România au înflorit

ghioceii - chiar în ziua de Bobotează, când afară se înregistreză un ger cumplit cu temperaturi de până la minus 14 grade Celsius.

În Rusia trei vapoare au fost blocate de înghețul

mărilor.

Deși au trecut peste 2000 de ani, acum mai mult ca

oricând, ce a spus Domnul Isus este de actualitate, spunându-ne peste veacuri „Vegheați!”

Definiţia viţelului de aur dată de Dumnezeu: „isprava păcatului vostru”. (Deuteronom 9:21)

După cum visul iluziei este de a deveni realitate, visul păcatului este de a încorpora.

Așa cum Logoss-ul sau Cuvântul S-a făcut trup și a locuit printre noi plin de har și de adevăr, prin întruparea Domnului Isus, la fel păcatul amintirii boului Apis din Egipt - unul din zeii acestora, s-a întrupat în vițelul de aur din Sinai.

       În numai trei cuvinte, Dumnezeu caracterizează fapta lor.

Nu este decât „un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos!” (1Timotei 2:5)

„..Dacă va adăuga cineva ceva la ele” – la cuvintele

din cartea aceasta – „Dumnezeu îi va adăuga urgiile scrise în cartea aceasta.” (Apocalipsa 22:18)

Astăzi, 27 noiembrie 2010, am văzut la televizor că noi

trebuie să ne rugăm sfinților. Sfântul și evanghelistul Ioan a văzut pe Domnul în persoana îngerului cu care vorbea în peștera din insula Patmos, unde am fost și eu de curând, și a vrut să i se roage închinându-i-se și iată ce i-a răspuns îngerul:

„Ferește-te să faci una ca aceasta! Eu sunt un împreună slujitor cu tine, și cu frații tăi, proorocii, și cu cei ce păzesc cuvintele din cartea aceasta. Închină-te lui Dumnezeu.” (Apocalipsa 22-9)

Toată drama spirituală și materială a omenirii se

datorează acestor blestemați intermediari care au subminat rolul exclusiv al Domnului Isus, rol decretat prin versetul de mai sus.

În Galateni capitolul 1:9, Pavel spune că acest soi de

oameni sânt anatema, sau blestemați în limba română, făcând acestea toate doar în folosul lor, pentru bani.

Nimeni atunci când îi este foame sau sete nu se

adresează unui intermediar să mănânce sau să bea în locul lui! Atunci de ce pe plan spiritual, când sufletul are nevoi mai stringente decât trupul, trebuie să apelăm la duhovnici sau intermediari inventați, când Biblia interzice lucrul acesta? Şi cine îi poate autoriza pe aceşti oameni dacă Dumnezeu îi condamnă?

Nu este decât „un singur  mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos!”

           

Nu cumva să vă stricaţi făcând un chip cioplit sau chipul unui om. (Deuteronom 4:16)

Dacă această caracterizare a celor ce cred în chipuri cioplite sau în icoane ar fi făcută de un om, acela ar fi dat în judecată de anumiți conducători religioși și dacă  le-ar fi posibil L-ar da chiar și pe Dumnezeu în judecată.

       De ce Biblia îi numește ca fiind „stricați” pe acei ce fac asemenea lucruri? Deoarece dezonorează pe Dumnezeu, pe Cel care nu poate și nu trebuie să fie comparat cu nimic de pe acest pământ căci din acel moment în care e ceva ce-L poate reprezenta nu mai poate fi numit Dumnezeu, Dânsul fiind unic în tot universul.

Avertismentul este cât se poate de serios „nu cumva să vă stricați” deoarece pe atunci o astfel de faptă echivala cu condamnarea la moarte, dar acum,  în Noul Legământ, cei ce fac astfel nu mai sînt condamnați la o moarte fizică, ci li se spune categoric că vor fi condamnați nu numai la o primă moarte (moartea trupească), ci și la o a doua moarte mult mai gravă decât prima, moartea veşnică.

Textul de mai sus nu este luat din altă carte, ci din Biblie, ea fiind singura carte de pe această planetă unanim acceptată ca fiind inspirată de Dumnezeu.

Această expresie a Bibliei nu este ca o stație facultativă unde oprești dacă vrei, ci este un imperativ de care, dacă nu vrei să ții cont, vei fi aspru judecat pentru că Dumnezeu care ne-a creeat şi care ne  știa înclinația noastră de a acționa prin simțuri a trimis pe Domnul în carne şi oase spre a ne satisface această dorință.

Biblia are 365 de porunci cu privire la ce trebuie să facem și alte 365 de porunci cu privire la ce nu trebuie să facem, printre care și cea de mai sus - și cred că e mai ușor să nu faci ceva decât să faci ceva pentru a putea fi considerați înțelepți și nu nişte stricați. În fiecare zi a anului trebuie să facem un lucru bun, dar să nu facem unul rău ca acesta.

Fata morgana a deşertului.

„Călătorii din Seba sunt plini de speranță când le văd, dar rămân înșelați în speranța lor, rămân uimiți când ajung la ele.” (Iov 6:20).

Ioan Botezătorul s-a autodefinit ca fiind un glas care strigă în pustie și, el, a definit cel mai bine unde ne găsim noi.

 

Am traversat deșertul Iudeii și al Sinaiului, dar nu pe jos. Acolo însă pentru cei ce merg pe jos, cu asini sau cămile, apa e totul și această mare problemă (apa) a creat așa numita fata morgană, adică iluzia optică a unei oaze sau a unui izvor.

„Frații mei s-au arătat înșelători ca un pârâu care seacă..” Acești trei prieteni ai lui Iov au avut bune intenții - de a mângâia un om în suferință, dar Iov nu s-a încrezut în ei chiar dacă îi erau prieteni. „Blestemat să fie omul care se încrede în om.” (Ieremia 17:17).

„Nu crede pe un prieten, nu te încrede în ruda cea mai de aproape, păzește-ți ușa gurii de cea care îți stă în brațe.” (Mica 7:5).

„Fiecare să se păzească de prietenul lui și să nu se încreadă în niciunul din frații săi, căci orice frate caută să înșele și orice prieten umblă cu bârfeli.” (Ieremia 9:4).

De unde știa Iov toate aceste sfaturi atunci când nu era scrisă nici o pagină din Biblie? Era inspirația Duhului Sfânt!

Călătorii din Seba, când vedeau semnul unui râu, erau plini de speranță, dar erau înșelați în așteptarea lor când le vedeau de aproape.

Pentru ca poporul Israel să se poată bucura de bogățiile Canaanului, unde curge lapte și miere, a trebuit să traverseze deșertul Sinaiului timp de 40 de ani.

Acum, e rândul nostru ca scurta noastră viață de pe pământ s-o petrecem în deșertul acestei lumi în care nu trebuie să ne încredem în nimeni, în afară de Domnul și cei ce formează trupul Său pentru a nu avea deziluzii.

Luna, pe tot parcursul istoriei sale, a fost frumoasă și admirată cât timp a fost văzută de departe, dar cum au ajuns acolo oamenii au aflat că de fapt este o fată morgană care pe partea luminoasă te arde, iar pe cea întunecată te îngheață.

Va veni o vreme când fiecare dintre noi vom fi puși în fața realităților eterne și când nu vom mai putea corecta, în nici un fel, erorile vieții actuale - de a lua iluziile înșelătoare ale deșertului și fantomele lui drept realități, deși am fost avertizați prin Cuvântul lui Dumnezeu că aici, pe pământ, totul este umbră și efemeritate.

Pe Iov această fată morgană nu l-a putut amăgi, el rugându-se pentru iertarea prietenilor săi.

Mâna, piciorul şi ochiul. (Marcu 6:42-48)

     Despre trei mădulare ne spune evanghelistul Marcu că ne pot duce acolo unde „viermele nu moare și focul nu se stinge”.

Mâna simbolizează meseria, serviciul pe care-l avem şi care nu trebuie să ne subjuge.

Piciorul simbolizează drumurile vieții pe care le străbatem şi care nu trebuie să ne ducă la “sfatul celor răi” (Psalmul 1) sau pe căile păcatului:

“Păzește-ți piciorul când intri în Casa Domnului” (Eclesiastul 5).

Ochiul este fereastra prin care primim toate informațiile, bune  sau rele, din tot ce ne înconjoară.

Am văzut și am filmat cele mai mari și mai frumoase muzee din lume și peisaje superbe din locurile pe care le-am vizitat, iar  toate aceste secvenţe sau tablouri sânt depozitate în una din miliardele de celule ale creierului meu.

Ochiul ne poate duce în cer sau în iad -  telecomanda este în mâinile noastre.

„Nu voi pune nimic rău înaintea ochilor mei„ Ps 101-3.

Domnul Isus recomandă pentru aceste trei mădulare, în cazul în care nu urmezi principiile Evangheliei, eliminarea lor, eliminare care totuși nu rezolvă problema păcatului deoarece și cei fără picioare, fără mâini sau fără ochi păcătuiesc deopotrivă, cu gândul. Deci, soluția este punerea lor în slujba Domnului ca mădulare ale neprihănirii și nu ale păcatului.

Sărutul astrelor. (Iov 31:27)

„Dacă le-am aruncat sărutări ducându-mi mâna la gură..”

Încă de pe timpul lui Iov, adică de peste 4000 de  ani, a

rămas până în zilele noastre obiceiul sărutului de la distanță prin ducerea mâini la gură.

Acum, când scriu aceste gânduri, pe un cer senin  „luna înaintează măreață” (Iov 31:27) oferind un spectacol grandios.

Pentru prima dată am văzut în Marea Adriatică, cu

ocazia unui botez Nou Testamental, efectul lunii asupra mărilor și oceanelor lumii, mareele apa trecând peste plaja unde mă aflam. Luna exercită însă o influență nu numai asupra apelor de pe Terra care reprezintă a treia parte din pământ, ci și asupra omului care are aceeași proprție de apă în corpul său, excitându-i pe unii la adorare (ca cei de pe timpul lui Iov), iar pe alții la așa zisa “iubire” din timpurile noastre.    

Tot ce a creat Dumnezeu este măreț, dar dincolo de

creație noi trebuie să-L vedem şi să-L adorăm pe Creator!

Însă, idolatria zilelor noastre a întrecut orice imaginație,

cei din vechime sărutau cel puțin ceva ceresc, dar acum oamenii sărută oase religve, cadavre şi bucăți de lemn, ridicând la rag de doctrină teologică așa numita Iconografie - tocmai idolatria. Bine a definit proorocul Osea pe acești oameni  când a spus: „Acestora le vorbesc ei și jertfind, oameni sărută viței”. 

     

A trece peste ce este scris.

Închinarea la obiectul răstignirii este o călcare a Cuvântului care spune că cine se închină să se închine în Duh şi adevăr, şi în primele trei veacuri nu se practica acest obicei.

Dacă Domnul Isus ar fi fost ars pe rug ca urmaşii Săi, trebuia să ne închinăm focului?.

Cineva a reuşit să inventarieze toate bucăţile de lemn din Bisericile şi Mănăstirile, lumii creştine, care pretind că sânt din Crucea Domnului Isus, şi deşi nu considera că le-a vizitat pe toate, totuşi acestea depăşeau 17.000 de kilograme.

Posesorii lor afirmând că sunt din crucea Domnului speculează naivitatea religioasă cu un singur scop, banul.

Apostolul Pavel se lăuda când scria Corintenilor cu Cruce suferinţelor.

Ce uşor a fost înlocuită suferinţa pentru Domnul cu costisitoarele cruci de aur, pe pieptul unor inimi de lemn.

Pe cei mai mari hoţi, tâlhari, beţivi, drogaţi, prostituate, homosexuali, etc. î-i vedem având la gât lănţişoare şi cruci de aur. Se trece aşa uşor peste tot ce este scris, şi de aceea este atâta suferinţă aici şi dincolo, ce ar putea fii evitată.

Îngerul lui Iacov. Geneza 48- 16.

Noi toţi ca şi înaintaşii noştri murim, cu excepţia celor ce vor fi în viaţă la venirea Domnului Isus, dar îngerii noştri nu mor odată cu noi.

Când Iacov a presimţit că trebuie să plece de pe pământ a făcut o declaraţie extraordinară, cerând lui Dumnezeu ca îngerul vieţii sale să preia în grija sa cei doisprezece copii ai săi, pe lângă îngerii lor personali.

Toată istoria Bibliei ca şi a tuturor copiilor lui Dumnezeu, este marcată de intervenţia invizibilă a îngerilor de lumină.

Să nu uităm niciodată că prezenţa lui Dumnezeu în viaţa noastră este realizată prin aceste „Duhuri slujitoare„ Evrei 1-14.

Faptul că noi nu percepem unele realităţi nu înseamnă că ele nu există. Iacov totdeauna a realizat lucrul acesta pe care şi noi trebuie să-l realizăm.

Acesta a fost testamentul său, pentru copiii săi.

Îngerul lui Iacov. Geneza 48- 16.

Noi toţi ca şi înaintaşii noştri murim, cu excepţia celor ce vor fi în viaţă la venirea Domnului Isus, dar îngerii noştri nu mor odată cu noi.

Când Iacov a presimţit că trebuie să plece de pe pământ a făcut o declaraţie extraordinară, cerând lui Dumnezeu ca îngerul vieţii sale să preia în grija sa cei doisprezece copii ai săi, pe lângă îngerii lor personali.

Toată istoria Bibliei ca şi a tuturor copiilor lui Dumnezeu, este marcată de intervenţia invizibilă a îngerilor de lumină.

Să nu uităm niciodată că prezenţa lui Dumnezeu în viaţa noastră este realizată prin aceste „Duhuri slujitoare„ Evrei 1-14.

Faptul că noi nu percepem unele realităţi nu înseamnă că ele nu există. Iacov totdeauna a realizat lucrul acesta pe care şi noi trebuie să-l realizăm.

Acesta a fost testamentul său, pentru copiii săi.