Aburul de rouă. (Isaia 18:4)

  

       „Eu privesc liniștit din locuința Mea pe căldura arzătoare a luminii soarelui şi, pe aburul de rouă, în vipia secerișului”. (Isaia 18:4)

       S-a spus că Dumnezeu este un cerc cu centru pretutindeni și circonferința nicăieri.

Locuința Sa din care privește liniștit pe raza luminii  solare și pe aburul de rouă este pretutindeni, oriunde poate fi văzut de ochiul și auzit de urechea credinței.

„Voi fi ca roua pentru Israel”.

„Eu nu sânt mai mult decât roua din zori,

Ce raza de soare o transformă-n vapori,

Dar picurul mic de cristal străveziu

Reflectă un soare măreț, auriu”.

Meditând la rouă am compus strofa de mai sus în continuarea binecunoscutei cântări Eu nu sânt mai mult decât fulgul de nea.

Am călcat în picioare atâția stropi de rouă fără a mă gândi vreodată că, pe aburul lor liniștit, privește Dumnezeu.

„Cu podoabe sfinte, ca din sânul zorilor, vine tineretul Tău la Tine, ca roua”. (Psalmul 110:3)