„Ce vă zic vouă, zic tuturor: Vegheaţi!” (Marcu 13:37)

Anul 2011 a început cu evenimente îngrozitoare din

care amintesc doar câteva.

Australia - un continent atractiv din toate punctele de

vedere (și am acolo prieteni atrași de bogăția financiară, de  frumusețea naturală unică pe glob), în continuare sub jurisdicție Britanică este acum cea mai devastată țară de pe glob - inundații catastrofale au produs victime omenești și pagube materiale de zeci de miliarde de dolari, ploaia continuă, iar oamenii sânt disperați.

În Chile, după devastatorul cutremur de anul trecut, în

fiecare zi țara este din nou clătinată.

În Argentina ploile au produs mari inundații cu masive

dislocări de pământ.

Astăzi (anul trecut n. a.), 14 ianuarie, la noi în România au înflorit

ghioceii - chiar în ziua de Bobotează, când afară se înregistreză un ger cumplit cu temperaturi de până la minus 14 grade Celsius.

În Rusia trei vapoare au fost blocate de înghețul

mărilor.

Deși au trecut peste 2000 de ani, acum mai mult ca

oricând, ce a spus Domnul Isus este de actualitate, spunându-ne peste veacuri „Vegheați!”

Definiţia viţelului de aur dată de Dumnezeu: „isprava păcatului vostru”. (Deuteronom 9:21)

După cum visul iluziei este de a deveni realitate, visul păcatului este de a încorpora.

Așa cum Logoss-ul sau Cuvântul S-a făcut trup și a locuit printre noi plin de har și de adevăr, prin întruparea Domnului Isus, la fel păcatul amintirii boului Apis din Egipt - unul din zeii acestora, s-a întrupat în vițelul de aur din Sinai.

       În numai trei cuvinte, Dumnezeu caracterizează fapta lor.

Nu este decât „un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos!” (1Timotei 2:5)

„..Dacă va adăuga cineva ceva la ele” – la cuvintele

din cartea aceasta – „Dumnezeu îi va adăuga urgiile scrise în cartea aceasta.” (Apocalipsa 22:18)

Astăzi, 27 noiembrie 2010, am văzut la televizor că noi

trebuie să ne rugăm sfinților. Sfântul și evanghelistul Ioan a văzut pe Domnul în persoana îngerului cu care vorbea în peștera din insula Patmos, unde am fost și eu de curând, și a vrut să i se roage închinându-i-se și iată ce i-a răspuns îngerul:

„Ferește-te să faci una ca aceasta! Eu sunt un împreună slujitor cu tine, și cu frații tăi, proorocii, și cu cei ce păzesc cuvintele din cartea aceasta. Închină-te lui Dumnezeu.” (Apocalipsa 22-9)

Toată drama spirituală și materială a omenirii se

datorează acestor blestemați intermediari care au subminat rolul exclusiv al Domnului Isus, rol decretat prin versetul de mai sus.

În Galateni capitolul 1:9, Pavel spune că acest soi de

oameni sânt anatema, sau blestemați în limba română, făcând acestea toate doar în folosul lor, pentru bani.

Nimeni atunci când îi este foame sau sete nu se

adresează unui intermediar să mănânce sau să bea în locul lui! Atunci de ce pe plan spiritual, când sufletul are nevoi mai stringente decât trupul, trebuie să apelăm la duhovnici sau intermediari inventați, când Biblia interzice lucrul acesta? Şi cine îi poate autoriza pe aceşti oameni dacă Dumnezeu îi condamnă?

Nu este decât „un singur  mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos!”

           

Nu cumva să vă stricaţi făcând un chip cioplit sau chipul unui om. (Deuteronom 4:16)

Dacă această caracterizare a celor ce cred în chipuri cioplite sau în icoane ar fi făcută de un om, acela ar fi dat în judecată de anumiți conducători religioși și dacă  le-ar fi posibil L-ar da chiar și pe Dumnezeu în judecată.

       De ce Biblia îi numește ca fiind „stricați” pe acei ce fac asemenea lucruri? Deoarece dezonorează pe Dumnezeu, pe Cel care nu poate și nu trebuie să fie comparat cu nimic de pe acest pământ căci din acel moment în care e ceva ce-L poate reprezenta nu mai poate fi numit Dumnezeu, Dânsul fiind unic în tot universul.

Avertismentul este cât se poate de serios „nu cumva să vă stricați” deoarece pe atunci o astfel de faptă echivala cu condamnarea la moarte, dar acum,  în Noul Legământ, cei ce fac astfel nu mai sînt condamnați la o moarte fizică, ci li se spune categoric că vor fi condamnați nu numai la o primă moarte (moartea trupească), ci și la o a doua moarte mult mai gravă decât prima, moartea veşnică.

Textul de mai sus nu este luat din altă carte, ci din Biblie, ea fiind singura carte de pe această planetă unanim acceptată ca fiind inspirată de Dumnezeu.

Această expresie a Bibliei nu este ca o stație facultativă unde oprești dacă vrei, ci este un imperativ de care, dacă nu vrei să ții cont, vei fi aspru judecat pentru că Dumnezeu care ne-a creeat şi care ne  știa înclinația noastră de a acționa prin simțuri a trimis pe Domnul în carne şi oase spre a ne satisface această dorință.

Biblia are 365 de porunci cu privire la ce trebuie să facem și alte 365 de porunci cu privire la ce nu trebuie să facem, printre care și cea de mai sus - și cred că e mai ușor să nu faci ceva decât să faci ceva pentru a putea fi considerați înțelepți și nu nişte stricați. În fiecare zi a anului trebuie să facem un lucru bun, dar să nu facem unul rău ca acesta.

Fata morgana a deşertului.

„Călătorii din Seba sunt plini de speranță când le văd, dar rămân înșelați în speranța lor, rămân uimiți când ajung la ele.” (Iov 6:20).

Ioan Botezătorul s-a autodefinit ca fiind un glas care strigă în pustie și, el, a definit cel mai bine unde ne găsim noi.

 

Am traversat deșertul Iudeii și al Sinaiului, dar nu pe jos. Acolo însă pentru cei ce merg pe jos, cu asini sau cămile, apa e totul și această mare problemă (apa) a creat așa numita fata morgană, adică iluzia optică a unei oaze sau a unui izvor.

„Frații mei s-au arătat înșelători ca un pârâu care seacă..” Acești trei prieteni ai lui Iov au avut bune intenții - de a mângâia un om în suferință, dar Iov nu s-a încrezut în ei chiar dacă îi erau prieteni. „Blestemat să fie omul care se încrede în om.” (Ieremia 17:17).

„Nu crede pe un prieten, nu te încrede în ruda cea mai de aproape, păzește-ți ușa gurii de cea care îți stă în brațe.” (Mica 7:5).

„Fiecare să se păzească de prietenul lui și să nu se încreadă în niciunul din frații săi, căci orice frate caută să înșele și orice prieten umblă cu bârfeli.” (Ieremia 9:4).

De unde știa Iov toate aceste sfaturi atunci când nu era scrisă nici o pagină din Biblie? Era inspirația Duhului Sfânt!

Călătorii din Seba, când vedeau semnul unui râu, erau plini de speranță, dar erau înșelați în așteptarea lor când le vedeau de aproape.

Pentru ca poporul Israel să se poată bucura de bogățiile Canaanului, unde curge lapte și miere, a trebuit să traverseze deșertul Sinaiului timp de 40 de ani.

Acum, e rândul nostru ca scurta noastră viață de pe pământ s-o petrecem în deșertul acestei lumi în care nu trebuie să ne încredem în nimeni, în afară de Domnul și cei ce formează trupul Său pentru a nu avea deziluzii.

Luna, pe tot parcursul istoriei sale, a fost frumoasă și admirată cât timp a fost văzută de departe, dar cum au ajuns acolo oamenii au aflat că de fapt este o fată morgană care pe partea luminoasă te arde, iar pe cea întunecată te îngheață.

Va veni o vreme când fiecare dintre noi vom fi puși în fața realităților eterne și când nu vom mai putea corecta, în nici un fel, erorile vieții actuale - de a lua iluziile înșelătoare ale deșertului și fantomele lui drept realități, deși am fost avertizați prin Cuvântul lui Dumnezeu că aici, pe pământ, totul este umbră și efemeritate.

Pe Iov această fată morgană nu l-a putut amăgi, el rugându-se pentru iertarea prietenilor săi.