BISERICA NEOPROTESTANTĂ BETEL - PITEŞTI

Păcatele prin omitere

Scrisoare lui Iacov. Sec. IX-X White Monastery Puskin

„Cine ştie să facă binele şi nu-l face săvârşeşte un păcat”. Iacov 4-17.

            Multă vreme am considerat păcat numai ceea ce facem rău, dar Cuvântul ne arată  ca păcat şi ceea ce nu facem deşi puteam face.

            Samuel a făcut în această privinţă o precizare în faţa împăratului Saul când a zis: „Departe de mine gândul de a păcătui încetând să mă rog pentru voi”.

            E foarte important cum spunea David să cerem iertare nu numai pentru păcatele comise ci şi pentru cele omise.

A iubi înseamnă a dărui Ioan 3-16.

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea încât a dat pe singurul Său Fiu” Ioan 3-16.

            Trăim într-o lume unde toate valorile au fost inversate. Ce tânăr sau tânără iubeşte cu gândul dăruirii, iubirea nu are decât un singur sens sau sens unic şi anume acela de a primi. Cine poate spune că iubeşte banii pentru a avea ce să dea? Toţi cei care îi iubesc, îi iubesc pentru a-i primi şi povestea iubirii este mare, dar cu un singur scop: acela de a primi.

            Ap. Pavel spune în faptele Apostolilor cap. 20 cuvintele Domnului Isus că: „este mai ferice să dai decât să primeşti” legând astfel fericirea de dăruire.

            De aceea lumea este nefericită deoarece a căutat fericirea nu în a dărui ci în a primi, contrar principiilor Biblice.

            Ce este foarte grav este faptul că această inversare a valorilor nu este percepută nici chiar de cei credincioşi, aşa cum nu ştim datorită învârtirii pământului când suntem cu capul sus sau jos.

            Când Sadhu Sundar Sing a fost spânzurat într-un sat Hinduist cu capul în jos, a afirmat aceste cuvinte: „Nimic nu mă miră că sunt spânzurat cu capul în jos într-o lume în care toate lucrurile sunt pe dos”.

            Trebuie neapărat să distingem între a iubi în limbajul Agape, adică a dărui necondiţionat, şi egoistul Eros, care confundă iubirea cu plăcerea.

„Ce să fac pentru a moşteni viaţa veşnică”. Perspectiva.

Viata vesnica este aceasta:

Este cea mai importantă întrebare în toate problemele vieţii dar în special în cea ce priveşte veşnicia. Dar tot atât de important este să ştii cu cine vorbeşti şi să fii dispus să asculţi sfatul bun. Atât Saul din Tars cât şi cei de la Ierusalim la predica lui Petru au primit răspunsul la această întrebare, şi au ascultat, spre fericirea lor.

            Un lucru foarte important în viaţă este perspectiva. Nu are nici o perspectivă în viaţa aceasta cel care nu a rezolvat în perspectivă, problema vieţi veşnice definită de Domnul Isus în Ioan 17- 3.

            Dovada e acest tânăr bogat; el era nefericit nu pentru că era bogat ci pentru că a făcut din bogăţie un scop în sine. Deşi era informat corect că nu poate avea o perspectivă cunoscând numai viaţa aceasta, căci tocmai pentru aceasta ca şi Nicodim de altădată, a venit la Domnul Isus, totuşi nu a fost dispus să asculte, pierzând astfel şi viaţa aceasta şi pe cea veşnică.

            Perspectiva adevărată depăşeşte hotarele mărginite ale acestei lumi, căci de aceia se numeşte aşa, văzând invizibilul, putând imposibilul, crezând incredibilul. În anul 1979 pe când eram Contabil Şef la o întreprindere cu 2000 de muncitori condusă de dl. Director Budan Nicolae, de ziua dânsului i-am dat o Biblie, iar dânsul a invitat la masă personalul administrativ le-a arătat Biblia, m-a chemat lângă dânsul şi a făcut următoarea declaraţie.

            Iată care este diferenţa între noi şi tov. Aninoiu. A pus mâna pe zidul lângă care ne găseam şi a spus, că în timp ce noi toţi care nu citim Biblia nu vedem nimic din tot ce este dincolo de zid, dânsul vede deoarece are această perspectivă pe care o oferă prin credinţă numai această carte.

            Eu nu aş fi fost în stare să definesc mai bine ca dânsul, noţiunea de perspectivă.

            Tânărul din Evanghelie a fost singurul om care a plecat sărac de la o aşa întâlnire deoarece a venit bogat, în timp ce toţi săracii după întâlnirea lor cu Mântuitorul au plecat bogaţi, îmbogăţind la rândul lor şi pe alţi săraci.

Patru faze ale morţii. Iov 18: 4-18

Iov 18: 4-18

Dacă viaţa e cea mai lungă şcoală, moartea este cel mai greu şi cel din urmă examen. Putem trece cu brio toate examenele vieţii, dar dacă-l pierdem pe ultimul pierdem totul. Napoleon a câştigat 12 războaie, dar a pierdut la Waterloo şi această pierdere ia fost fatală.

            De ce oare într-o lume unde se moare este atâta nepăsare cu privire la această crudă realitate care demonstrează că cei mai mulţi oameni sunt surprinşi de acest eveniment, despre care totuşi avem cele mai multe informaţii, deoarece pe glob se petrece de trei ori pe secundă. Pentru că aici s-a comis păcatul, aici pe pământ a şi fost judecat prin jertfa de pe Calvar şi toţi cei ce acceptă această substituire, prin credinţă, vor trece cu bine ultimul examen de pe pământ.

            Iată ce urmează pentru ceilalţi: „Sunt smulşi din cortul unde se credeau la adăpost, târâţi spre împăratul spaimelor, împinşi de la lumină în întuneric,şi izgoniţi din lume”. Ce definiţie teribilă a morţii -împărat al spaimelor- care prin aceste patru verbe,  smulşi, târâţi, împinşi, izgoniţi, acţionează de mii de ani, şi din nefericire, urmează moartea veşnică, adică imposibilitatea altei alternative.

„Vom flutura steagul în numele Dumnezeului nostru”. Psalm 20.

Psalm  20.

Ai dat celor ce se tem de Tine un steag ca să-l înalţe spre biruinţa adevărului. Toate cele douăsprezece seminţii ale lui Israel aveau steagul lor probabil având înscris pe steag numele seminţiei respective.

            Steagul este simbolul luptătorului şi toată viaţa pe pământ este o luptă permanentă. Ap. Pavel e un model omenesc al luptătorului când spune: “m-am luptat lupta cea bună”. Pe steagul său şi al nostru e scris un nume: ISUS.

            Coşbuc spunea:

           “Copii nu-nţeleg ce vor/ a plânge-i cuminţia lor,/ Dar lucru cel mai trist pe lume/ e un bărbat tânguitor”. 

              Nimic nu-i mai de râs ca plânsul în ochii unui luptător.

            Atâta timp cât Domnul este viu şi ştim că este viu în veci vecilor, noi nu putem fi decât biruitori şi nu vom coborî niciodată steagul Său în bernă.

            „Pentru că Eu trăiesc şi voi veţi trăi’              

Soarta omului. Ieremia 10- 23

Ieremia 10- 23

... soarta omului nu sta in puterea lui...

„Ştiu Doamne că soarta omului nu stă în puterea lui, nici nu stă în puterea omului, când umblă să-şi îndrepte paşi spre ţintă”.

            De aceea spune David în Ps. 37- 5 să ne încredinţăm soarta în mâinile Domnului, deoarece nu stă în puterea omului soarta sa. Biblia însă exclude fatalitatea, care dacă ar fi acceptată ar desfiinţa responsabilitatea omului care în general degenerează în mod natural, spre iresponsabilitate, într-o lume care încă nu a aderat la această teorie.

            Nimeni nu a văzut vreodată o viţă de vie sălbatică, că a devenit nobilă, dar toţi am văzut viţe nobile devenite sălbatice, prin neîngrijire.

Omul este puternic să facă răul, dar nu stă în puterea lui binele care este unul singur. Când vreau să fac binele răul este lipit de mine, spune ap. Pavel.

            Pot totul în Hristos care mă întăreşte. Partea noastră este să avem o ţintă, un scop, aşa cum a spus ap. Pavel „nu am vrut să ştiu altceva decât pe Isus şi pe El răstignit”.

Zece pentru eternitate.

Discreţia unui discurs este mai importantă decât elocinţa sau mărimea sa.

            1Tot 2ce  3veţi 4cere 5cu 6credinţă 7prin 8rugăciune 9veţi 10primi.

            Dacă nu vom uita niciodată ordinea şi importanţa celor zece cuvinte rostite de Domnul Isus şi relatate de Evanghelistul Marcu, nu vom mai fi învinşi pe nici unul din toate fronturile vieţii.

Preţul ignoranţei. Osea 4-6. ”Poporul piere din lipsă de cunoştinţă”.

Osea 4-6.

Semnul prin care le este interzis accesul crestinilor in Mecca...

           În fiecare an între 10 şi 13 ianuarie este o tradiţie în lumea arabă ca cel puţin odată în viaţă să se  meargă la Meca la mormântul lui Mahomed, iar în ultima zi ceremonia se încheie cu lapidarea lui Satan, adică distrugerea sa cu pietre, aruncând toţi pietre în trei locuri.

            Dar fenomenul se petrece invers, deoarece în fiecare an sute şi mii de oameni mor datorită mulţimii de milioane care aruncă cu pietre, şi crezând că-l omoară pe satana, acesta-i omoară de fiecare dată pe ei, sub reflectoarele  televiziunilor din toată lumea.

            Cel mai mare câştig al iadului provine din ignoranţa omului care nu vrea să-l cunoască pe Dumnezeu.

Sensul vieţii.

Deşi viaţa e ca un trandafir, ale cărui petale sunt iluzii iar spinii sunt realităţi, totuşi viaţa cu Domnul Isus are sens şi farmec, deoarece tot scopul lui Dumnezeu pentru om a fost fericirea sa: de aceea a fost aşezat în cea mai frumoasă grădină, cu un ajutor  potrivit luat din propria-i coastă,  cu numele de Eva sau viaţă.

            Dar cea care se numeşte viaţă i-a adus moartea, deoarece a mâncat din pomul cunoştinţei, deşi lângă acest pom era şi pomul vieţii, iar porunca expresă era tocmai aceasta, ca numai din pomul cunoştinţei să nu mănânce. Ap. Pavel a definit astfel sensul vieţii: ”Pentru mine viaţa este Hristos”.

Relaţia dintre cântec şi proorocie.

David cantand la harpa pentru Saul

             În ceruri nu se vorbeşte ci se cântă. Cel dintâi glas pe care l-am auzit ne spune proorocul şi Evanghelistul Ioan era ca glasul unei trâmbiţe Apoc.4-1.

            În timpul marii secete din timpul lui Elisei, ca el să poată prooroci a cerut să i se aducă un cântăreţ, şi imediat i-a venit Cuvântul din partea Domnului ca să facă gropi pentru reţinerea apei care a venit fără vânt şi fără ploaie.

            Saul când era chinuit de un demon a chemat de asemenea pe David care ia cântat din harpă şi în timp  ce cânta duhul rău îl părăsea.

            De fapt mărturia lui Isus este Duhul proorociei, care după cum ne arată textul din 2 Împăraţi 3-15, în unele cazuri vine acompaniat de lauda inimilor noastre.

Combaterea gândirii negative. Zaharia 7-10.

 Zaharia 7-10.

Elisei videcand apele rele. 2 Imparati 2: 20

„Nimeni să nu gândească rău împotriva aproapelui său”.

            Tot răul vizibil are o rădăcină invizibilă şi anume gândul. Dacă nu vom învăţa marea lecţie de a gândi pozitiv, orice altă învăţătură nu are nici o valoare.

            Elisei a fost chemat într-o localitate bună să vindece nişte ape rele. Acolo a cerut un blid nou cu sare şi a aruncat sarea la izvoarele apei, şi apa s-a vindecat. 2 Împăraţi 2- 20.

            De ce apele sunt otrăvite? Pentru că izvoarele nu sunt bune şi Elisei nu a tratat cu sare apele, ci izvoarele apelor. De ce vorbirea trebuie să fie cu har şi dreasă cu sare? Ca să aibă gust şi savoare.

            Ca lumina şi sarea, copiii lui Dumnezeu opresc putrefacţia acestei lumi ce se află în descompunere.

            Dacă vom gândi frumos vom trăi frumos, vom vorbi frumos, vom muri frumos. Ca şi Elisei Domnul Isus tratează întotdeauna cauza, efectele urmând de la sine. Drama este că omul nu numai că gândeşte rău, dar şi acţionează şi vorbeşte cum gândeşte şi nici nu ar putea altfel.

„Cine nesocoteşte Cuvântul Domnului se pierde”

Proverbe 13-13.

Botezul Domnului Isus

            Ieri fiind 6 ianuarie, ziua aşa zisei  sărbători a Bobotezei, ce se serbează în amintirea botezului Domnului Isus în apa Iordanului de către Ioan Botezătorul, ni s-a prezentat la televizor următoarea scenă:

            Într-o comună din judeţul Prahova, locuitorii, au venit călări pe caii lor la Biserică iar preotul satului a venit cu un busuioc în mână, şi cu un vas cu apă, pentru a boteza caii din localitate stropindu-i cu busuiocul în muiat în apă.

            Unul din cai însă, ca şi măgăriţa lui Balaam, a vrut să dea o lecţie atât preotului cât şi celorlalţi oameni, de a nu profana Cuvântul lui Dumnezeu, scris pentru oameni şi nu pentru animale, care nu au nevoie de botez, a lovit cu copita sa un spectator la acest circ, atât de puternic că a fost luat de salvare şi nu se ştie dacă va mai putea fi salvat. Poate omul acela este nevinovat dar căpeteniile religioase care au Biblia în mână, ar trebui să înveţe poporul să nu o profaneze.

Dacă nu mergi Tu Însuţi cu noi, nu ne lăsa să plecăm fără Tine.

Exod 33-15.

Este cea mai frumoasă şi corectă rugăciune la început de an sau de drum.

            Noi suntem în stare să plecăm şi singuri, dar Moise se roagă, special, să fie oprit, atunci când ar cuteza să pornească singur. Balaam a fost oprit de un înger pe care el nu l-a văzut, dar măgăriţa sa l-a văzut şi s-a oprit. Dacă asculta măcar de glasul măgăriţei chiar dacă nu a văzut îngerul şi-ar fi salvat viaţa, dar nu vrut să asculte. Şi-a bătut credinciosul animal şi a plecat, spre dezastrul său. Să nu plecăm niciunde singuri.

            Proorocul Ieremia 5- 22, 23 spune că valurile înfuriate ale mării se opresc la hotarul nisipului dar poporul, care are o inimă dârza şi răzvrătită, se răscoală şi pleacă singur şi poate de aceea mai vine câte un Tsunami sau o Katrina, ca să ne înveţe să nu mai plecăm la drum fără El.

„Încă un an ca anul unui simbriaş”.

 Isaia 21-16.

             Etimologia cuvântului simbriaş este plata unui om tocmit cu ziua, cu luna sau cu anul. Poate fi şi un regionalism; eu fiind  din zona unde s-a născut traducătorul Bibliei Cornilescu ştiu că la noi se  folosea cuvântul simbrie pentru plata muncii.

            Simbriaşul sau muncitorul este o fiinţă care munceşte numai pentru a trăi, şi deşi munca în sine este nobilă, profitorii sunt patronii. Cei mai mulţi oameni nu se bucură decât de remuneraţie, iar viaţa pentru ei este o povară. Copiii lui Dumnezeu nu aşteaptă o lună sau un an pentru a se bucura, ci ei se bucură de fiecare clipă, căutând şi găsind în fiecare zi o motivaţie pentru a se bucura, deoarece aşa ne învaţă Cuvântul lui Dumnezeu. Când un om bogat dar nefericit a plecat să caute un om fericit ca să-i cumpere cămaşa, a întâlnit un plugar creştin care cânta de bucurie la arat.

            I-a oferit bani mulţi ca să-i dea cămaşa sa, dar el a desfăcut haina şi ia spus că nu are cămaşă.

            Ca simbriaş nu aştepţi altceva decât ziua plăţii.