Cetăţile de scăpare.

         Justiţia divină este totdeauna prevăzătoare, perfectă şi în harul Său a poruncit lui Moise ca după cucerirea ţării Canaanului, să împartă ţara în trei părţi iar în fiecare parte să se construiască 4 cetăţi de scăpare deci 12 în total, pentru salvarea ucigaşilor fără voie, care odată ajunşi acolo nu mai puteau fi răzbunaţi.

            Ei trebuiau să stea acolo până la moartea Marelui Preot, după care fapta lor nu mai putea fi pedepsită, adică în termeni juridici era prescrisă, prescriere care nu era condiţionată de termen cum prevede dreptul Roman, ci numai de moartea Marelui Preot. 

            Avem aici proba desăvârşită a iubirii divine care nu vrea moartea păcătosului ci salvarea sa şi nu condiţionează iertarea de timp ci de jertfă.