duminică, 19 februarie 2012

Istoria grăuntelui de grâu. Ioan 12: 24, 25

Ioan 12: 24, 25

            « Grăuntele de grâu care cade pe pământ dacă nu moare rămâne singur, dar dacă moare aduce multă roadă. Cine-şi iubeşte viaţa o va pierde, dar cine-şi urăşte viaţa în lumea aceasta, o va păstra pentru viaţa veşnică »
            Arabii fanatici cred că prin sinuciderea lor şi uciderea altora îşi urăsc viaţa, dar astfel ajung în rai. Litera omoară, duhul dă viaţă. A ne urî viaţa nu înseamnă nici sinucidere nici monahism, ci echilibru între ce este efemer şi ce este  etern.
            Lecţia fundamentală a grăuntelui de grâu este de a ne înţelege sensul vieţii adică eficienţa maximă, prin acceptarea vicisitudinilor inerente, căci pe acest pământ se moare, dar unii oameni sunt surprinşi datorită ignoranţei.
            Noi iubim viaţa din Dumnezeu şi toată opera Sa, dar lumea are viaţa sa diametral opusă pe care o urâm, pentru a o avea pe cea eternă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu